Sisteme de frânare

Datorită unei experienţe de decenii în domeniul tehnologiei de frânare şi al activităţilor de proiectare, la nivel mondial, compania Knorr-Bremse dispune de o competenţă de specialitate şi de o forţă de inovaţie cuprinzătoare în cele trei tehnologii de bază: sistemele pneumatice, mecanice, electronice, precum şi în domeniul complexei tehnologii de reglare.

Instrumente de proiectare, procedee de simulare moderne, precum şi efectuarea unor încercări intense şi lipsite de compromisuri asigură sisteme deosebit de robuste, care funcţionează în mod sigur şi fiabil chiar şi în cele mai dure condiţii.

Sistemul pneumatic

Pneumatics

Aerul comprimat este mediul de lucru cel mai important în domeniul vehiculelor utilitare. Acesta este produs de compresor, transportat, prin unitatea de procesare a aerului, către rezervoarele de aer comprimat şi acumulat în acestea.

În cazul unei frânări sau al unei modificări de sarcină, aerul comprimat este transportat prin intermediul unor supape şi/sau module de control, către cilindri şi/sau burdufuri de suspensie, iar aceasta la presiuni ale sistemului de minim 10 bari.

Sistemul mecanic

Mechanics

Sistemul electronic

Electronics

În cadrul sistemelor moderne de frânare, securitate şi suspensie pentru vehiculele utilitare, sistemele pneumatice au fost înlocuite în multe cazuri cu cele electronice.

Cu timpi de comandă de ordinul milisecundelor, unităţile de control electronice transmit comenzile de reglaj către supapele şi modulele aferente. În felul acesta, comportamentul de frânare şi de rulare pot fi instantaneu adaptate noilor situaţii, din aceasta rezultând standarde masiv îmbunătăţite pe planul stabilităţii vehiculelor, al controlului procesului de frânare, confortului de rulare şi securităţii.

Tehnologie complexă de reglaj

Compania Knorr-Bremse dispune de o experienţă de peste un secol în controlul sistemelor pneumatice de reglare, care se utilizează cu succes şi în afara dispozitivelor de frânare propriu zise, cum este sistemul Powertrain.

Sisteme pentru vehicule utilitare

Vă stăm cu plăcere la dispoziţie pentru a vă răspunde la întrebări şi a vă asculta cerinţele.

Contacte

Share

Pneumatics 

Mechanics 

Electronics